Neoprenul – PROS și CONS – Ce îl deosebește de scuba și de cauciucul natural?

Dacă nu știi ce este neoprenul, care sunt proprietățile sale și de ce este unul dintre materialele folosite pentru confecționarea costumelor folosite la înot și la alte sporturi nautice, acest ghid este aici pentru a te ajuta. 

Neoprenul este un material sintetic non-toxic utilizat peste tot, de la îmbrăcăminte medicală și pentru echipajele navelor, până în industria auto. Produs dintr-o combinație de polimeri de carbon, hidrogen și clor, este popular datorită flexibilității sale, impermeabilității, rezistenței la tot felul de condiții de mediu și altor trăsături utile, care te pot interesa în funcție de activitatea pe care o preferi.

Cuprins:

  1. Ce este neoprenul
  2. Avantaje și dezavantaje ale neoprenului
  3. Neopren vs scuba vs cauciuc natural – ce diferențe există între materiale
  4. Diferențe între neoprenul destinat surfingului și kiteboardingului

1. Ce este neoprenul

Probabil că l-ai întâlnit înainte, fără să-ți dai seama. Acesta este primul cauciuc sintetic creat cu succes, în 1930. Poate fi regăsit în anvelope, costume de baie, furtune și, recent, a devenit favoritul designerilor grație aspectului său structurat și plusului de căldură pe care îl dă.

Denumirea tehnică a acestuia este policloropren și este format, în mare parte, din atomi de carbon și hidrogen. Neoprenul se obține printr-o reacție chimică ce folosește cloropren și în urma căreia rezultă fragmente din acesta. Ele sunt amestecate cu diverși pigmenți de carbon și agenți de spumare, care sunt introduși într-un cuptor și copți până se extind. Apoi, produsul rezultat este tăiat pentru a crea foi în grosimea dorită.

În mod obișnuit, pe acestea le vei găsi între alte două țesături, de obicei poliester sau nylon. Uneori, cele elastice sunt amestecate pentru a crește flexibilitatea materialului, mai ales când este vorba despre îmbrăcăminte și echipamente pentru înot și alte sporturi de apă.

2. Avantaje și dezavantaje ale neoprenului

Proprietățile sale îl fac rezistent la coroziune și la o serie de factori de mediu, inclusiv razele soarelui, ozonul și riscul de oxidare. Stabilitatea termică bună a materialului îl ajută să rămână flexibil atunci când este supus la temperaturi de -40 ° C până la 120 ° C.

Acesta prezintă, de asemenea, o bună rezistență chimică integrală și nu este afectat de o serie de substanțe comune, inclusiv solvenți, uleiuri și combustibili pe bază de petrol. În plus, neoprenul se rupe greu și aderă cu ușurință la metale și la alte țesături.

Dezavantajul principal al policloroprenului este costul acestuia. Mai multe alte textile oferă caracteristici similare la un preț mai mic. De asemenea, acesta are o durabilitate scăzută în fața acizilor puternici, esteri, cetone și anumite hidrocarburi. Din păcate, el poate absorbi apa în timp și nu este recomandat ca izolator electric.

3. Neopren vs scuba vs cauciuc natural – ce diferențe există între materiale

În 1950, echipamentul de apă modern a fost perfecționat pornind de la ideea că un strat subțire de apă, între îmbrăcăminte și piele, ar putea ajuta la menținerea căldurii purtătorului. Se dorea ca aerul din țesătură să acționeze ca o izolație termică, iar neoprenul a fost materialul ideal pentru asta. Această proprietate este dată de cantitatea de aer din el – așadar, cu cât conține mai mult, cu atât mai puțină apă va pătrunde. 

Pentru a îmbunătăți materialul, de-a lungul anilor 60 și 70 au fost dezvoltate alte tipuri de policloropren, cum ar fi cel acoperit cu titan (pentru neoprene mai călduroase și mai subțiri) și cel limestone. Ultimul este fabricat prin adăugare de azot, care crește izolația și flotabilitatea generală, deoarece celulele nu mai absorb H20. Pe de altă parte, cel pe bază de ulei are o penetrare mai mică a celulelor și o bază lichidă, ceea ce înseamnă un grad de impermeabilitate mai redus.

În funcție de caracteristicile fiecăruia, iată ce are în plus echipamentul de policloropren față de cel din scuba sau cauciuc natural:

Neopren vs. Scuba

Cele două se confundă adesea, însă scuba este mai degrabă un tricot dublu realizat din filamente fine din poliester, lycra, spandex sau rayon. Deși ambele materiale sunt netede, se întind ușor și au greutăți diferite, scuba nu deține proprietatea de izolație oferită de policloropren.

Neopren vs. cauciucul natural

Primul este sintetic, dar ambele au la bază polimeri. Neoprenul a fost realizat cu scopul de a-l substitui, dar are, de fapt, calități superioare. 

Deși ambele sunt rezistente la abraziune și temperaturi ridicate, policloroprenul este puternic în fața grăsimilor, uleiului, și se comportă bine la căldură și în medii extreme. Avantajul cauciucului îl reprezintă faptul că e ecologic, el fiind recoltat din copaci și apoi prelucrat în foi.

Echipamentele de apă realizate din acest material trebuie alese în funcție de sportul preferat, așa că, pentru a face o selecție reușită, verifică proporția de neopren conținută, căptușeala și temperatura la care respectivele produse sunt recomandate a fi folosite.

4. Diferențe între neoprenul destinat surfingului și kiteboardingului

Neoprenele destinate surfingului trebuie să fie cele mai flexibile, ca să permită în special libertatea de mișcare în zona brațelor, pentru a facilita înotul și padelatul pe placă. De asemenea, trebuie să se închidă bine cu un fermoar amplasat în zona pieptului și să etanșeze foarte bine zona gâtului, pentru accesul mai greu al apei reci în interior.

Neoprenele specializate pentru practicarea kiteboardingului, pe lângă elasticitate, au nevoie de o construcție care să etanșeze termic suprafața spatelui, expusă permanent la vânt si răcirii datorate fenomenului de “wind chill”. Pentru acces mai ușor, acestea pot fi prevăzute cu un fermoar amplasat în partea din spate.

Pentru ambele variante construcția neoprenelor cuprinde o gamă variată de combinații de grosimi ale materialului, adaptate condițiilor de temperatură din apă și de la suprafața apei.

Sursa foto: Shutterstock.com

Lasă un răspuns