Penny boards vs skateboard – Ce ar trebui să alegi dacă ești rider începător?

Skateboarding-ul este unul dintre sporturile care câștigă din ce în ce mai multă notorietate în rândul adolescenților, cât și a altor categorii de vârstă, urmând inclusiv să facă parte din sporturile prezente la Olimpiadă. Fie că este vorba despre plăcile clasice, longboard-uri, cruisere sau penny board-uri, principiul este același. Acestea sunt alcătuite din partea principală, placa, care este fie din lemn, cel mai adesea straturi de arțar, lipite între ele cu o rășină epoxidică, fie din plastic rezistent și flexibil. Pe aceasta sunt atașate cele două axe cu șuruburi, la capătul cărora sunt cele 4 roți, fiecare cu câte 2 rulmenți.

Skateboarding-ul este o activitate care poate fi practicată atât pe stradă, înlocuind adesea mijloacele de transport, dar mai ales în skate park-uri, acestea reprezentând o atracție inclusiv pentru nepracticanți. Trick-urile spectaculoase și care de multe ori par imposibile pot face pe oricine să dorească măcar să încerce.

Dacă vine acest moment și începi documentarea, e posibil să vrei să alegi ceva ușor de transportat, iar din acest punct de vedere cele mai mici dimensiuni le găsești la un skateboard sau la un penny board. Găsești, în rândurile care urmează, toate informațiile pe care trebuie să le cunoști despre cele două plăci.

Cuprins:

  1. Penny boards vs skateboard
    1. 1 Ce este un penny board
    1. 2 Ce este un skateboard
  2. Penny board sau skateboard? Care e mai potrivit pentru un începător?

1. Penny board vs skateboard

Este important să cunoști diferența dintre penny board și skateboard înainte de a alege unul. Asta pentru că primul ar putea avea caracteristici care te interesează și pe care clasicul skate nu le deține. Acest lucru se aplică, bineînțeles, și invers.

În principiu, dacă vrei doar să te plimbi cu placa, cea mai potrivită alegere ar fi un penny board, pentru că este mai ușor și are dimensiuni mici. Pe de altă parte, dacă ești în căutarea uneia care să fie perfectă pentru activități mai extreme, atunci vei dori un skateboard.

1.1 Ce este un penny board

Ce este un penny board

Un penny board este realizat dintr-un plastic foarte rezistent și, spre deosebire de plăcile obișnuite, e mult mai ușor, rapid și ușor de transportat. Roțile acestuia sunt făcute dintr-un poliuretan mai moale decât cel al roților de skateboard, ceea ce face utilizarea acestuia mai lină și mai ușor de controlat la contactul cu denivelările sau cu micile obstacole. Totodată, suprafața redusă a plăcii înseamnă o mobilitate limitată și un echilibru mai mic.

1.2 Ce este un skateboard

Ce este un skateboard

Skateboard-urile sunt plăcile din lemn de arțar, cu o formă concavă, cu extremitățile ridicate și roți mai dure decât cele ale penny board-urilor. Conturul plăcii oferă control deplin asupra mișcării atunci când faci trick-uri, fiind, într-adevăr, mult mai rar utilizat pentru plimbare.

2. Penny board sau skateboard? Care e mai potrivit pentru un începător

Dacă te întrebi ce ar trebui să alegi dintre cele două, primul lucru pe care e indicat sa îl iei în considerare sunt abilitățile tale de skater. În cazul în care te-ai mai dat cu placa și ai suficiente cunoștințe despre cum s-o faci corect, atunci cel mai bine este să te orientezi către un skateboard.

Pe de altă parte, dacă ești începător și intenționezi doar să înțelegi mișcarea și să te plimbi, atunci ți se potrivește un penny board. Odată ce capeți experiență și crezi că vrei să încerci și altceva, poți face un upgrade și să îți iei un model de skateboard.

Oricare ar fi preferința ta, important este să te distrezi și să te bucuri de timpul petrecut în compania plăcii alese. Dacă îți este greu să faci o alegere, le poți lua pe amândouă și să le utilizezi în funcție de caracteristicile enumerate mai sus. Nu uita, totuși, și de echipamentul de protecție, care este foarte important pentru siguranța ta.

Sursa foto: Shutterstock.com

Lasă un răspuns